Pe 16 mai 1812, în urma tratatului de pace ce se încheia în urma sângerosului război ruso-turc din 1806-1812, Rusia primea, iar Turcia ceda, fără nici un drept, jumătatea de est a Moldovei.

Spun fără drept căci cele două principate române nu erau în componența imperiului otoman.

În fapt a fost doar o înțelegere mișelească între cele două părți. Moldova lui Ștefan era ruptă în două.

Până pe 27 martie 1918 Imperiul Țarist a dus o continuă politică de anihilare a identității românești și de integrare în imperiu.

Nu au reușit.

Pe 27 martie 1918, cu prima ocazie în care s-a putut, Basarabia decidea prin Sfatul Țării unirea cu Regatul României.

Acest lucru s-a făcut cu respectarea dreptului popoarelor din Imperiul Țarist la autodeterminare și susținut de Lenin. Dar nu la o astfel de autodeterminare și nu la un asemenea drept se gândeau atunci rușii.

După restabilirea ordinii, URSS, moștenitoare de drept a Imperiului Țarist, nu a recunoscut fapta de la 27 martie 1918. România era acuzată că a anexat Basarabia folosindu-se de slăbiciunea de moment a Rusiei.

În perioada interbelică au existat mai multe încercări de destabilizare a regiunii cu susținere din URSS. România a reușit cu succes să anihileze toate tentativele sovietice.

Pe 23 august 1939 Stalin încheia cu Hitler un pact de ne-agresiune în care se stabileau limitele dominațiilor ce reveneau fiecărei părți. Basarabia se ducea către URSS iar România cădea în sfera de interese a Berlinului.

Pe 26 iunie 1940, după ce Hitler și Stalin deja porniseră războiul în Europa și cuceriseră teritorii importante, a venit și rândul României.

Ambasadorului român la Moscova i s-a înmânat o notă ultimativă, practic o declarație de război, prin care se cerea României să se retragă din Basarabia și Nordul Bucovinei.

La acel moment statul român se afla în colaps. Carol al II-lea dezvoltase o grupare mafiotă în jurul său ce uzurpa România prin acțiunile lor. Asta face că acel moment ne-a prins total nepregătiți.

Românilor li s-a ascuns această notă iar deciziile au fost luate de rege cu ușile închise, deși în mod pervers a mimat o consultare restrânsă.

Pe 28 iunie 1940 avea să vină a doua notă ultimativă, în termeni mult mai duri.