Centrul pentru Cultură, Istorie şi Educaţie, în calitatea de membru al Platformei Unioniste Acţiunea 2012, a desfăşurat în perioada 8 iulie – 11 iulie 2013, la Bran, programul de perfecţionare pentru profesori din Republica Moldova „Istoria de lângă noi“.

Peste 30 de profesori din cele mai prestigioase instituţii de învăţământ preuniversitare din Republica Moldova au participat, timp de patru zile, la cursuri susţinute de importanţi profesori, istorici şi analişti din România. Prof. Univ. Radu Baltasiu, ex. Prim-ministrul Republicii Moldova Mircea Druc, conferenţiar col. Ion Petrescu precum şi Marius Lulea, Eugen Popescu şi Mihai Nicolae, co-preşedinţi Acţiunea 2012, au ţinut acestora prelegeri cu
 privire la „importanţa geopolitică a spaţiului românesc în contextul european şi Euro-Atlantic, spaţiu care cuprinde ambele state româneşti într-o perspectivă unitară europeană“.
Obiectivele proiectului sunt de a oferi un cadru favorabil de conlucrare a profesorilor din Republica Moldova în vederea promovării istoriei şi a valorilor naţionale, de interacţionare cu omologii din România şi de stabilire a unor activităţi ulterioare comune ale cadrelor didactice în spaţiul românesc, indiferent de frontiere.„Educaţia a reprezentat principala armă a românismului în Basarabia iar profesorii de acolo sunt adevăraţii eroi care au luptat cu tancurile ruseşti din Transnistria.
Acest proiect este un semn de respect faţă de elita intelectuală basarabeană iar cursurile au rolul de a le prezenta contextul geopolitic cu perspectivele sale reale şi iminente de unire a celor două state româneşti“, a declarat co-preşedintele Acţiunea 2012, Marius Lulea.
De activităţile Programului Educaţional „Istoria de lângă  noi“ vor beneficia direct 60 de cadre didactice din Republica Moldova. Dintre aceştia, 30 de profesori sunt angajaţi ai instituţiilor şcolare din Chişinău şi 30 din raioanele Republicii Moldova.

istoria de langa noi centrul pentru cultura istorie si educatie actiunea 2012 ion petrescu lulea marius dorin