Category Archives: De ce nu iubim Rusia

De ce nu iubim Rusia

De ce nu iubim Rusia. Episodul I. Războiul ruso-turc 1768-1774. Ruperea Moldovei prin anexarea zonei de Nord de către Imperiul Habsburgic

Pe fondul unei profunde crize a Imperiului Otoman, Imperiul Ţarist şi-a manifestat tendinţele expansioniste. Acestea au fost ascunse sub propaganda protecţionismului creştinilor ortodocși din Imperiul Otoman, în plasa acestui discurs căzând şi românii care vedeau în Imperiul Rus un adevărat salvator. Pe fondul domniilor fanariote care anihilau puterea boierilor locali, dar care şi secătuiau cele două ţări, românii îşi îndreptau din ce în ce mai mult ochii spre Rusia. Ulterior, istoria va dovedi că întotdeauna intenţiile acesteia au fost acelea de anexare şi asimilare şi nu de eliberare.

Cea mai bună dovadă, care provine chiar din acea perioadă, este obţinerea Independenţei(1774) faţă de Imperiul Otoman a  Hanatului Crimeii. În realitate acesta a intrat sub influenţa Rusiei pentru ca în 1783 să fie anexat făţiş în Imperiul Ţarist. Aceasta a fost politica dusă în mod continu de către Rusia, care s-a înfăţişat ca un mare eliberator, dar doar pentru a-şi masca tendinţele expansioniste. Cu un teritoriu întins peste două continente şi mult peste capacitatea demografică a Imperiului Rus, ea a manifestat o continuă atracţie faţă de Europa.

În perioada 1768-1774 au avut loc mai multe războaie între imperiul ţarist şi cel otoman. Interesul Rusiei era acela de a îngloba în propriul teritoriu cât mai mult din lumea aflată sub influenţa Imperiului Otoman.

Dominaţia asupra celor două principate române, Ţara Românească şi Moldova, a fost una din mizele principale. De altfel, mare parte din ostilităţi s-au purtat pe teritoriul românesc şi cu resurse româneşti. Acest lucru a dus la înrăutăţirea puternică a situaţiei celor două provincii.

Războiul a fost încheiat prin Tratatul din data de 21 iulie 1774 de la Kuciuk-Kainargi. Dincolo de prevederile ce priveau alte provincii, Rusia se retrăgea din ţările române şi le lăsa la îndemâna turcilor, dar cu dreptul de a interveni pentru a „apăra” pe creştinii ortodocși din Imperiu.

Era vorba de fapt de o primă etapă, astfel încât Rusia să poată interveni în treburile interne ale celor două principate.

În urma acestui tratat Rusia obţinea ieşirea la Marea Neagră, o parte din Caucaz, suveranitatea nelimitată asupra portului Azov şi porturile Kerci si Enikale, ca şi teritoriul cuprins între râurile Bug şi Nipru.

În 1774 trupele austriece profită de situaţia îndelungată de război şi ocupă o parte a Moldovei. Această ocupaţie este reglementată juridic în 1775 în urma Convenţiei turco-austriece din 7 mai.

Deci, în 1775 partea de Nord-Vest a Moldovei este anexată de către Imperiul Habsurgic. Aceasta avea să fie denumită ulterior Bucovina. Rusia, deşi ar fi trebuit să fie garantul integrităţii, a acceptat această cedare. Scopul era de a face concesii pentru a-şi aduce mai aproape pe austrieci în lupta antiotomană. De asemenea, după anii de război purtaţi cu Turcia, imperiul rus avea nevoie de o perioadă de refacere. Se va dovedi că atunci când e vorba de reciprocitate, conceptul nu există în diplomaţia marilor imperii. Ulterior austriecii îşi vor urmări doar propriul interes făcând excepţie de la mâna pe care ruşii le-o întinseseră.

Ulterior chiar Rusia avea să anexeze o altă parte din Moldova.

Iată că fragmentarea moştenirii lui Ştefan cel Mare a început încă de la sfârşitul secolului al- XVIII-lea. Vecinul de la răsărit nu a putut lipsi nici de la această etapă. Părţi din viitoarea Românie erau folosite ca bunuri de schimb, fără a exista un drept juridic asupra acestora. Nici Rusia şi nici Imperiul Otoman nu erau proprietari peste Moldova, iar acestea nu aveau nici un drept legal pentru a semna tratatul care a dus la pierderea Bucovinei.

A urmat un şir întreg de acţiuni, care a dus la slăbirea principatului Moldovei, pentru ca în final ceea ce a rămas să se unească cu Ţara Românească în vederea formării statului român.

De ce nu iubim Rusia. Introducere.

De ce nu iubim Rusia. Introducere.

În perioada următoare Centrul pentru Cultură, Istorie și Educație vă va prezenta un documentar terifiant, despre modul în care Rusia a interferat permanent cu istoria românilor și o face în continuare. Acesta are ca și plecare cartea scrisă de activistul Lulea Marius Dorin: De ce nu iubim Rusia.

Rusia este o ţară care nu poate trăi decât prin prisma războiului. De câteva sute de ani conflictul a reprezentat starea de normalitate. Acest lucru se întâmplă şi astăzi, când prin forţa armelor se încearcă destabilizarea zonelor limitrofe ale Rusiei, cum ar fi cazul Georgiei sau al Republicii Moldova.

Forţa armelor este utilizată şi pe plan intern, pentru a exista justificarea menţinerii unor valori ridicate ale investiţiilor militare, nefiabile pentru nivelul economic al Rusiei. Intimidarea şi forţa au reprezentat instrumentele de lucru ale acesteia. Deşi normale pentru acum o sută de ani, Rusia nu a evoluat la arta diplomaţiei şi a rămas cu mult în urma Europei. Forţa brută reprezintă instrumentul cel mai utilizat de către politica externă rusă, însă fără succese prea mari în păstrarea zonelor de influenţă. Ea este un imperiu care se zbate aşa cum a făcut şi Turcia înainte de a renunţa la statutul de mare putere mondială, şi care iroseşte resurse imense de dragul unei amintiri.

Rusia este o ţară bolnavă care nu poate trăi decât prin război, şi asta pentru că se încearcă astfel plasarea atenţiei publice interne spre alte probleme decât cele reale ale ţării. Cu un teritoriu imens şi o populaţie în continuă scădere, ea are mari probleme. Cea mai scurtă cale de soluţionare este mascarea în faţa unor inventate pericole externe.

Inclusiv enclavele separatiste din Federaţia Rusă sunt invenţii ale serviciilor ruse de securitate, dornice de a-şi justifica bugetele mari şi resursele consumate. Situaţia din aceste teritorii ar fi putut fi rezolvată pe plan economic cu uşurinţă, prin plasarea de investiţii masive, prin acordarea de drepturi, prin instalarea unei stări de normalitate. Dar generalii ruşi au nevoie de putere, şi pentru a o avea este nevoie să existe războaie. Un general pe timp de pace nu are puterea unui general pe timp de război.

Încercând să fure un model cultural european, conducătorii de la Kremlin nu reuşesc să îl ducă până la capăt. O struţo-cămilă  cu gândire primitivă, care se află acum cu aproape 100 de ani în spatele occidentului capitalist.

Rusia nu mai este o mare forţă dar tânjeşte după ea. Se pare că abia acum înţelege că puterea nu mai este una fizică, armată, ci una economică, doctrinară, culturală. Iată cum America a reuşit să cucerească cea mai mare parte a lumii prin impunerea pe cale paşnică a propriilor valori, prezentând avantajele acestora. Forţa armelor reprezintă o modalitate primitivă care generează o reacţie puternică. O impunere forţată se aseamănă cu o răceală puternică. Cu cât virusul este mai făţiş, cu atât organismul reacţionează mai dur iar sistemul imunitar manifestă opoziţie faţă de intrus.

Există câteva evenimente majore care aveau să ducă inevitabil la formarea statului român şi a conceptului de naţiune română. Unitatea de secole a populaţiei din cele trei principate româneşti avea la un moment dat să răbufnească. Românii aveau nevoie de un spaţiu care să le ofere securitatea unei dezvoltări normale. Timp de câteva secole evoluţia a fost frânată de tendinţele expansioniste ale marilor imperii.

Porniţi doar pe spolierea teritoriului locuit de români, luptele continue au dus la un blocaj temporal. De aici şi diferenţele vizuale de manifestare culturală. Spun vizuale, deoarece în realitate românii se dezvoltau spiritual pe o cale diferită de cea occidentală. Ce rost avea să construieşti biserici pe care cotropitorii să ţi le doboare? Bisericile erau în sufletele oamenilor locurilor, atât de sinceri, blajini şi primitori. Ce rost avea să acumulezi lucruri pe care alţii ţi le puteau lua? Iată că românii au găsit o valoare de mai mare preţ decât cea materială: spiritualitatea. Acesta era un bun pe care nu puteau să ni-l confişte.

Ea a fost atât de adânc înfiptă în mentalul social al poporului român, încât oricare ar fi fost tipul de propagandă utilizat, nu am putut fi forţaţi să renunţăm la cultura noastră.

Rusia a încercat mai bine de 200 de ani să anihileze, să extermine identitatea românească din Basarabia şi iată că nu a reuşit. Acest lucru s-a întâmplat pentru că spiritul românesc este atât de bine înfipt genetic, încât el nu poate fi decât adormit, dar nu şi distrus. Românitatea basarabenilor este cea mai bună dovadă. Mulţi din ei nu au putut să se manifeste ca români mult timp, dar când au avut ocazia, au făcut-o.