George Simion, liderul Mișcării Unioniste din România și Republica Moldova, a încercat vineri dimineața , 12 iulie 2019, să treacă frontiera cu Republica Moldova: vroia să își vadă frații.

Trei interdicții i-au fost aplicate până acum, toate pentru unionism.

Cu stupoare a aflat că noile autorități nu au anulat decizia ilegală de interzicere a accesului în al doilea stat românesc și pusă de regimul Plahotniuc-Dodon.

A crezut George Simion că interdicțiile au fost anulate: că se va face dreptate.

Decizia a produs mirare mai ales că noul regim politic a spus că va corecta nedreptățile comise. A sperat, probabil nu a crezut, că Andrei Năstase și Maia Sandu vor opri nedreptățile.

Pare însă că asistăm la răsturnarea unui regim ilegal și înlocuirea cu un alt regim care urmărește tot interese de grup și nu instaurarea unei democrații reale.

Se corectează greșelile sau este doar o bătălie pe funcții publice? Dacă se vrea dreptate, de ce nu se face până la capăt?

Solicităm primului-ministru Maia Sandu să nu fie părtașă la acest lucru și să corecteze greșelile făcute. Căci așa spune ea: că este altfel, nu ca ei. Dar tot ca ei a făcut alianțe nefirești peste memoria celor deportați în Siberia.

Vă reamintim că printre acțiunile desfășurate de George Simion se numără: peste 70 000 basarabeni au vizitat România, ridicarea vizelor pentru românii basarabeni, manifestații stradale pașnice de susținere a Unirii celor două state românești, susținerea finanțării autorităților locale după căderea regimului Voronin.

George Simion este o figură publică asociată ca imagine curentului unionist-patriotic.